Cu ce s-a incep...

spatii inchise.. spatii deschise.. spatii interzise..spatii limitate..spatii largi..

De ce mi-a luat asa de mult pana la crearea unui blog? In primu rand, de frica ca nu o sa am ce spune,,, de frica unui blocaj interior.. de frica ca o sa ma balbii negratios.. mi-a fost frica de mine, de fapt si acum imi e.. E ca si cum ai intra in colivia unui leu, de-o parte vrei sa-l mangai, de-o parte te temi de dintii lui fiorosi. Totusi e mai bine sa risti, decat sa-l privesti printre gratii. In cazul de fata, poti fi tu,cea care te afli in colivia ta, in colivia in care iti permiti sa critici, sa o faci pe aroganta, pe ambitioasa, pe mult prea talentata,dar mereu neapreciata de toti. E usor sa fii la distanta, dar e si greu. Vrand, nevrand iti creezi o imagine, in care nici tu nu stii care e raportul dintre imaginatie si realitate.
Mereu mi-a fost frica de spatii goale si foarte largi. Ma pierd usor. Mereu port in mine o frica. Ma tem sa fiu singura cu mine.Mie greu sa fiu sincera cu mine, in acelasi timp, mii greu sa mint pe ceilalti.

Prima intrare mereu e despre tot si totodata despre nimic. N-am sa fiu exceptie. Imi trebuie blogul ca sa rasuflu, ca stiu unde sunt. Vreau sa invats sa ma exteriorizez in cuvinte, vreau sa pot sa formulez un raspuns concret la intrebari banale precum "cum e la tine?".Vreau sa stiu, cum e la mine si ce ii in mine. Totusi nu o sa fiu un spatiu dedicat analizei psihologice. NU. O sa fiu eu, cu viata mea, cu ganduri, cu muzica buna, cu lucruri luminoase si sentimente vibrante.

Prea mult bla bla ... o sa vedem ce-o sa iasa.. sper sa iasa bine.

Apropo, blogul o sa se numeasca "pure morning", nu din cauza piesei, ci pentru ca sunt cele mai iubite- diminetele racoroase.le ador pentru prospetime si pentru speranta.